Trapped

Da, scriu din nou. N-am murit inca :)

Numai ca n-am mai bagat demult nasu' aici. Messenger nu mai am.

Si despre asta vreau sa pomenesc. Pentru ca inca mai am momente cand reusesc sa ma detasez sa sa (auto)evaluez, pe mine si situatia generala.

Uneori ma sperie. Vad cum putin cate putin timpul propriu si personal imi e inghitit la propriu de participarea la viata sociala. Iar cand nu e inghitit la propriu, constat ca aceasta viata sociala si-a pus atat de tare amprenta incat parca trage un val pe creier, val ce te impiedica sa gandesti.

Ieri dimineata, dupa o ora de cand plecasem de-acasa inca curgeam agale intr-o mare de masini, la randu-mi prins in masina mea si intrebandu-ma incotro. Si mai ales de ce.

Azi accept niste compromisuri prin care imi ofer disponibilitatea pe "arginti".

Si trag linie si vad, de exemplu, ca timpul de ridicat aparatul la ochi e din ce in ce mai putin. Ca lucrurile pe care le faceam pur si simplu pentru multumirea proprie si personala sunt din ce in ce mai rare. De lipsa de timp.

Cum spuneam, inca mai am momente in care imi dau seama ca lucrurile astea au inceput sa se rareasca. Si inca mai am impulsul sa fac ceva, sa nu las asa. Probabil ca cu vremea o sa se taie si perceptia asta.

Si in sfarsit voi deveni un om normal.