Keep dreamin'

...as long as you can.

Duminica am fost cu Andrei in Tineretului. In parc. Ma baraia de mult la cap, stiu cat de mult ii place, stiu cat de putine sunt bucuriile care i le fac (lipsa de timp, deh') asa ca am plecat.

Cu obiectiv principal: montagne russe'ul. Obiectiv secundar : sa-l convinga sa tina ochii deschisi pe parcursul traseului. Asta nu l-am indeplinit.

Well, dupa montagne si alte mascari de copii, am ajuns in dreptul rachetei. Ei, racheta asta arata (culmea !) ca o racheta, se urca prin spate, se coboara prin fata si e sustinuta de niste sisteme hidraulice.
Mai avusem o tentativa acum vreun an, nereusita insa pentru ca "nu incepuse programul". De data asta doua bucati boxe a cate 500W bucata (am estimat io) ne anunta imbietor cu muzica de Salam, Parizer sau vreo alta ruda-mezel, ca a inceput shoul ! Il vad pe pilot, il intreb din ochi cum ca "se poate ?" si imi raspunde, tot din ochi cum ca "intrarea se face prin spate". Pe la coada adica.

Urcam pe scara, simulacru miniatural a scarii de avion, pictata cu personaje din razboil stelelor. Andrei ma face atent la treaba asta, vadit incantat. In fine. Intram. In spate "pilotul" asezat la pupitrul de comanda ne incaseaza cate 3 lei de caciula. Ne-asezam pe la jumatatea rachetei. Mai urca o doamna cu un copil. Si cam atat. Se inchid usile, se face intuneric si pe ecranul din fata incepe o proiectie cu secvente din - ati ghicit ! - Razboiul Stelelor.

Hidraulica intra in functiune si racheta incepe sa se roteasca in stanga si in dreapta si sa ne dea socuri cand suntem loviti de dusmani. O voce (atentie : mai groaznica decat a Irinei Nistor pe vremea cand facea dublaje la filme video !) spune continuu si isteric "3 grade stanga ! atentie ! 3 grade stanga ! atentie ! atentie". Si inca un soc.

Si ma gandesc ca o manevra de 3 grade la stanga n-are nici in clin nici in maneca cu o manevra de eschiva. Si pe ecran X-Wing'urile din Razboiul Stelelor se pregatesc sa dea lovitura de gratie Stelei Mortii, cu Lord Vader suflandu-le in ceafa cand - pac - ecranul se face negru. Si liniste.
Zic in sinea mea "hait..am pierdut legatura cu baza".

Dar nu. Imaginea revine. Actiunea e la apogeu. Fi'meu e fascinat. Si brusc usa din fata se deschide, imaginile inceteaza si n-apucam sa vedem daca eschiva de 3 grade la stanga a fost folositoare.

De-afara ne loveste bangul sonic al boxelor. Aceleasi mezeluri.

Andrei imi baga un "ouaaaauuuu, super". Plimbarea adica.

O fractiune de secunda ma bate gandul sa-i explic ca de fapt de la incepul la sfarsit a fost o porcarie totala. Si sa ii explic si de ce.

Da' mi-a venit in cap o imagine de mai bine de 25 de ani, cand eu, fascinat deja de o calatorie cu trenul de la Pitesti la Bucuresti, coboram din aceeasi racheta fascinat de plimbarea ce tocmai o facusem printre planetele sistemului solar. Ca pe vremea aia abia aparuse Razboiul Stelelor, deci la mine fusese alt film. Si imaginea asta o port de-atunci in mine. Si ma gandesc cu bucurie la ea. Asa ca m-am decis sa tac, sa zambesc si sa-mi las puiul sa viseze.