Over the rainbow

In "tineretea" mea eram foarte atras de mare. Visam cu ochii deschisi in timpul sejururilor cum mi-ar place sa am o casa la malul marii si sa stau acolo cu lunile. Fara radio, fara televizor, rupt de lume, doar eu si pescarusii. Asta pe la vreo 22 de ani.
Muntele nu-mi prea placea pe vremea aia. Nu stiu de ce. Poate si din cauza fricii acute de inaltime ce-o aveam la vremea respectiva.
Aveam colegi care mergeau in cate un weekend si-am fost si eu de cateva ori dar iesirile la munte constau in inchiriatul unei cabane, chefuri noaptea, dormit ziua si eventual iesit pe partie la un dat pe zapada cu punga...
Curios totusi pe alpinisti ii apreciam si desi de majoritatea celor ce-i priveau la televizor in vreun documentari erau considerati drept nebuni, eu ii consideram niste oameni deosebiti datorita puterii lor interioare ce-i impingea tot mai sus.

Marea imi place si acum, dar de cand am prins microbul cu fotografia am inceput sa privesc muntii cu alti ochi. Am vazut fotografii deosebite surprinse de pe varfurile muntilor, de deasupra norilor. Visez s-ajung vreodata deasupra norilor (am fost cu avionul dar nu se pune :) ) sa pot face astfel de fotografii.
Pana una alta ma multumesc cu casa de langa biroul meu cu acoperisul ei plin de varfuri si ferestruici care scaldate in soare arunca umbre precum crestele unui munte.
Muntele meu.



Bonus : o poza de la balcon, spre zona de nord a Bucurestiului. Pur si simplu mi-a placut lumina.