Dor de...

In questul meu de a da de Liana (Liana fiind cea care m-a publicat, de care pomeneam acum cateva zile) am dat de o alta persoana cu care am purtat o oarece discutie.

A inceput de la filmul Before Sunset.
"Crezi ca a ramas in Paris ?" m-a intrebat ea ?
"Sunt sigur ca a ramas in Paris"
"Ei, eu nu sunt sigura, eu cred ca n-a vrut regizorul sa strice happy-end-ul"
"Ba eu sunt sigur. Cel putin in seara aia a ramas. Ce s-a intamplat a doua zi nu mai conteaza..."

Pentru cine nu stie despre ce e vorba recomand filmele Before Sunrise si Before Sunset filme de mare intensitate emotionala. :)
Cel putin pentru mine.

Si asa mi-am adus din nou aminte de Paris. Si mi s-a facut dor.
Si nu-mi dau seama daca neaparat de Paris sau de ceea ce presupune ideea de Paris.
De zilele cu lipsa de griji, cu capul in nori, cu burta goala, cu un pachet de Lucky Strike in buzunar, cu 20 de kilograme mai putin, cu convingerea ca oamenii sunt buni, cu iubiri intense, de la sine, fara regizori...