Notre Dame

Sincer eu unul nu prea sunt atras in a vizita obiective turistice si monumente istorice cand merg prin diverse orase. Adica stiu ca altii sunt inebuniti in a face asta. „Cum ai fost acolo si n-ai vizitat muzeul X ???”.
Putinul timp pe care l-am avut vizitand diverse orase prefer sa’l consum prin a bate strazile si a observa oamenii zonei, cu obiceiurile lor. Asa am facut si in Paris.
In Notre Dame am intrat – sincer sa fiu – pentru ca incepuse ploaia. Nu ca as fi considerat Notre Dame ca fiind un obiectiv meimportant.
Ma invartisem deja in juru’i de mai bine de 30 de minute, cautand sa surprind constructia impresionanta de pe malul Senei in ipostaze cat mai deosebite.
Mi-am bagat aparatul in geanta, pentru ca avusesem experienta de cu o seara inainte la Sacre Coeur unde fotografiatul era interzis si am intrat.
Suprinzator, fotografiatul nu era interzis. Numai folosirea blitzului. Dar nici n’aveam de gand sa’l folosesc.
Catedrala s’a umplut dintr’odata cu toti turistii care se aflau in piateta din fata.
Care mai de care sa fotografieze tot ce se putea fotografia.
Pe mijlos, o mare de oameni asezati pe scaune ascultau slujba.

Notre Dame te copleseste. Te copleseste de afara dar si mai mult di’nautru. Cu vitraliile vii colorate, cu statulile inghetate in rugaciune, cu muzica de orga si mai alles cu boltile ce stau suspendate ireal pe multimea de coloane, la o inaltime impresionanta.

Am inconjurat’o de doua ori facand o multime de fotografii. Dorindu-mi sa fi avut trepied, evident. Apoi am iesit in ploaia de afara si m-am indreptat incet spre cafeneaua de peste strada profund impresionat si totodata cu un sentiment amar pentru cat drum mai avem de recuperat...