Despre cum m-am hotarat sa ma las de socializat

Acu vreo doua saptamani (sau trei) , intr’o vineri, o punem de-o conferinta in trei pe messenger. Eu, Kunzite si Herr. Cu scopul – printre altele – sa aranjam o pozareala pe a doua zi de dimineata. Unde ? Habar n’am da’ eu unu aveam chef de iesit la ceva panda si la o socializare cu „colegi de breasta”. Le dau de inteles baietilor ca merg de’i iau cu masina de la scara blocului. Numa’ sa le fie mai facil ca deh, nush’ cum dracu de s’au nimerit amandoi extrem de comozi.

Bon. Vorbesc cu Herr cum ca ne auzim de dimineata si iesim. Il sun bine-mersi dimineata, pe la 8 jumate. Ca sa-mi dea de veste cu o voce mormaita ca nush’ ce cumparaturi are de facut si ca (,) Kunzite nici gand sa se fi trezit la ora aia. Da’mi zice ca mai tarziu ia legatura cu el si ma suna ca sa aranjam pentru duminica dimineata.

Evident ca n-am mai primit nici un telefon. Nici sambata. Nici duminica. Nici ever. Nici macar un mesaj pe messenger „bai fraiere nu te-am mai sunat pentru ca....”.

Si’atunci mi s’a taiat brusc de iesiri in grup si socializari. Thanks, but no thanks. Eu unul n’o sa mai bat pe nimeni la cap pe tema asta.

Sincer mi s’a cam luat pana peste cap de specialistii ce posteaza pe diverse forumuri de’aiurea desi aparatele de mii de euro cu sisteme de masurare infalibile le scot din rucsacii de sute de euro decat pentru a le sterge de praf si a le arata curiosilor la cate o intalnire la terasa sau in vreun bar.

Peste o saptamana o sa plec la Paris. Dau de Alex acolo. Singuru’ care asta vara a acceptat sa iasa la 6 dimineata la pozat in buricu’ Bucurestiului.

Paris – Orasul Luminilor. Se zice. Evident ca o sa fiu pus pe vazut si pozat. Alex zice ca-mi da un aparat pe film (alb/negru – singurul gen de film pentru care mi-as dori aparat pe film) si un obiectiv ceva mai lung ca sa nu mai car teleul meu. Quite exciting as zice. Poate iesim la 6 dimineata. Poate si socializam. Poate acolo e altfel.